Urma pasilor mei inca rasuna pe asfaltul de gheata...e iar iarna...acolo unde calc,gheata se topeste sub piciorele mele si cad in abis...cad in gol mii de metri.Pamantul nu-l mai ating..nu-l mai simt sub picioare.Intr-un final ajung jos si ma contopesc cu recele ghetii..lumea din mine se sparge si dispare in ceata.Palmele mele cauta drumul..ochii nu vad..au mii de cioburi de cristal in ei..

Simt ca se face noapte si umbra ma distruge.Si odata cu mine se sting toate acele vise calde neatinse de frig.

Acum e definitiv.Nu mai e caldura in mine.Nu mai e nici macar un"mine"..a ramas doar un eu gol...

Priveste spre cer..ninge iar..

What dreams may come

Tin minte acum ceva timp am urmarit un film care m-a uimit profund si pe care va invit sa-l vedeti.Numele lui era"What dreams may come".Era despre iubire,despre rai si despre iad.

Doi oameni care s-au intalnit,s-au indragostit si au facut doi copii minunati.Soarta cruda le rapeste intr-un accident ambii copii,iar ei raman pustiiti de o durere incredibila.Dupa 4 ani, moare si el,incercand sa salveze o persoana dintr-un accident,iar ea ramane singura.Nu pot sa va explic cum se simte efectiv durerea.Parca devii tu actorul principal.

Astfel,el ajunge in rai si se intalneste cu copiii lui,iar ea..ea se sinucide sperand sa ajunga langa el.Dar,dupa cum bine stim,orice om care-si ia viata ajunge in iad.

El nu-si doreste acum decat sa ajunga in iad sa o salveze de acolo.Scenele sunt incredibile.Iadul ii face pe cei de acolo sa nu recunoasca nimic,pe nimeni.El risca sa ramana ptr totdeauna acolo daca nu reuseste sa o scoata.Prin puterea iubirii,ajung in rai,impreuna cu copiii lor.Dar isi doresc sa inceapa o noua viata,stiind cu siguranta ca daca dragostea lor e atat de invincibila, cu siguranta se vor reintalni.

Filmul se termine cand ei,copii intr-o alta viata,se intalnesc.

Nu am cuvinte sa exprim ce am simtit cand am vazut acest film,dar e unul cu totul special care evidentiaza puterea infinita a dragostei.

Cum poate acest sentiment sa treaca de omenire,de rai,de iad,de viata,fiind mai presus de tot,e de neimaginat.

Am ajuns la concluzia ca iubirea e mult mai mult decat vedem,auzim,sau simtim.E mai presus de noi,de fapt.E o minune.

Dumnezeu ne da o scara pentru a fi mai aproape de el.Cu siguranta dragostea este acea scara.

Sun after rain

Imi place marea

E frumoasa..uneori agitata..alteori prea calma,dar mereu superba.Mereu te aduce inapoi la ea.

Imi place cerul

Ma linisteste

Te pierzi in inimensitatea lui.Pare ca stie rezolvarile tuturor problemelor..si mereu ne intoarcem privirea catre el cand avem nevoie de putin albastru in viata noastra...

Imi plac fulgii de nea

Sunt atat de minunatii dar se pierd prea repede..Ca toate lucrurile bune, de altfel

Imi plac fluturii

Traiesc doar o zi pe pamant dar ziua aia aduc zambete unor mii de oameni

Si-mi plac zambetele

Le ador pentru ca ma fac sa ma simt mai vie ca niciodata

Si imi place totul acum

Si iubesc totul

Si sunt din nou eu

Si sunt fericita!

"Buf,buf" se aude in usa..

Iese repede, se impiedica de o artera, agata o aorta si deschide usa

O voce plicitisita, adormita si oarecum trista zice, mai mult pentru sine:

-Hm..aici e ..Inima..sufletul, sau ceva de genul?

Raspunsul vine prompt, oarecum frustrat:

-Ă..poftim?Aici e doar inima, pentru suflet bateti la usa cealalta..

-Pai..e neagra si..cam urata...ih...

-Domnule, nu suntem la piata sa ne targuim pe usi, vrei ceva sau nu?

-Da, da..am inteles..Caut ... ă..o caut pe domnisoara..ă...doamna.. Iubire...Veche Iubire

Vocea se stinge brusc...

O liniste de mormant se lasa.Sangele neaga sa mai circule, inima pare in greva, nedorind sa mai bata iar pulsul face o pauza mult dorita, evitand sa mai se zbata...

Apoi...lin..se aude

-Ati nimerit corect...eu sunt...Toata graba si rautate din aceasta voce disparura brusc..Nimeni n-o mai cautase, de ani...Zacea asteptand doar sfarsitul.Apoi isi amintea cu dispret ca e nemuritoare si continua sa imprastie ranchiuna in jur..

Imediat insa, cu forte din neant spune hotarata

-Alta chitanta pentru pagubele facute in apartament?Nu am de gand sa mai platesc nimic!Nu e vina mea ca am fost parasita aici!Acum distrug..Distrug pentru ca am fost la randul meu distrusa..

-Nu..nu..nu,nu!In niciun caz, iubito..

-Poftim?!

-Sunt eu...

-Tu,cine tu?

-Fericirea...Iarta-ma, puiule, ca te-am lasat singura atata timp

Siroare de lacrimi inundara inima..si o curata de toata ura, ranchiuna, uitarea si singuratatea pentru ca erau lacrimi de Fericire...Usa sufletului se deschise odata cu cea a inimii..erau acum una si aceeasi..

Il lasa sa intre, il lua in brate si inima incepu cu putere sa bata inundata de noul val...

Un aer proaspat circula, globulele albe si rosii aveau haine de sarbatoare, iar pulsul incepu sa se agite bucuros.

Acum, era definitiv..

Fericirea era aici...si Iubirea era implinita..indragostita..

Si totul capatase aerul idealului...

O utopie..

Ce pare azi imposibil, maine poate fi pentru totdeauna...!

Viata?

Stateam si ma gandeam..ce e de fapt ceea ce traim noi?

Ce e viata?

Unde traim?

Ce-i cu lumea?

Observ ca totul e ca un sablon

Traim zi de zi ... propria viata

Iar in timp ce facem asta suntem inconjurati de oameni

Si totul e bine si frumos

Si cu toti suntem fericiti captivi in ceea ce numim.."lume"

Dar nu cred ca e mereu asa...

Asta credem cand pasim in viata...ca lucrurile asa sunt...frumoase...ca in basmele pe care, mici fiind le auzeam...

E dureros sa ajung cu picioarele pe pamant si sa realizezi ca nu sunt numai Feti Frumosi, iar Ileana Cosanzeana lipseste adesea...

Nu stiu daca e valabil pentru toata lumea, dar eu am avut mereu impresia ca toata lumea e draguta si buna...si rupand foile din calendar am realizat ca e doar imaginatia mea...

Sunt oameni rai, poate chiar langa tine...si nu numai la televizor

Altruismul rar il mai intalnesti si daca il deti esti luat drept fraier, sau prefacut...

Iar vorbele bune sunt tot mai des schimbate pe cele rele...

E ca si cum , in ziua de azi, rautatea ne-ar implini

Mi-e greu sa inteleg de ce lumea se schimba in rau si de ce nimeni nu se gandeste ca toate faptele rele se vor intoarce ca lovituri

Poate numai eu observ anomalii in jur pentru ca sunt naiva de cele mai multe ori..

Presupun ca toate au fost langa mine, dar eu inca eram intr-un vas de sticla in care propriul meu univers era ... colorat...

Realizez ca rutina m-a inghitit..

Ca nu sunt decat o umbra a fetei fericite de altadata..

Ca zambetele, rasul cu pofta care erau la ordinea zilei..acum sunt tot mai rare

Ca m-am transformat intr-o fata pe care o urasc.Dar cel mai rau este ca m-am transformat vazand cu ochii...fiind constienta...am pierdut oameni in jurul meu...m-am instrainat, am devenit o persoana nesociabila cu acordul meu involuntar...

Am cautat sa fiu eu si am ajuns o persoana pe care o urasc...

Ma doare cand ma gandesc cine am fost si cine sunt...

Ma doare ca sunt mai mult sau mai putin singura...mai mult sau mai putin pustiita...mai mult sau mai putin goala pe dinauntru..

Si, Doamne, cate am de oferit...pot imparti zambete, pot fii fericita si ma oblig sa traiesc o viata care nu e ceea ce imi doresc...

Totul pentru ca imi e frica...

Imi place siguranta...

Mi-e frica sa ma desprind

Mi-e frica sa ma salvez

Si, nu, nu asta vreau...

Vreau ca totul sa fie asa cum era intr-o afurisita de iarna cand aveam un prieten perfect care ma iubea si ma respecta, si eram inconjurata de oameni care ma placeau, ma iubeau...eram parte din toti...

Incetul cu incetul toate s-au pierdut...

Singurul lucru pe care il mai am esti tu...

Dar tare mi-as dori sa fii tu, acela care ma iubea candva enorm...

In schimb...rareori il mai vad pe acel baiat...

I-a luat locul o persoana pe care nu o cunosc...sau cel putin refuz s-o cunosc...e ca si cum "alt tu" te poseda...

Cel mai grav e ca scriu astea sperand intr-o minune ...

Dar...nici nu mai stiu daca sa mai cred in minuni...

Nu le va citi nimeni...vor ramane fara ecou...

Vorbe simple...

Pe care acum, din pacate, nu stiu cat le mai intelegi...

Dar nu e vina ta...

Toata vina imi apartine..

Si totusi...maine e o alta zi...

Ploaia cadea rece..

Asfaltul riposta, scotand suntete dureroase...

Si totusi...venise primavara...

Mereu i-a placut primavara pentru ca atunci iubea cel mai mult lumea...

Ce sa iubeasca azi..?Stropii reci...Nu, ei dor..tare..

Pasii ei pe strada pustie rasunau...se amestecau cu ploaia intr-o melodie fara sens...seaca...nu suna bine...nu, chiar nu suna bine...

Ploaia cadea din ce in ce mai repede...spalandu-i gandurile..

De fapt, mereu i-a placut ploaia, dar nu asa...ii placea ploaia cand avea pe cineva sa tina de mana...ii placea ploaia intr-o iarna...intr-o zi de decembrie cand totul era la inceput...cand nimic nu suna rau...

Pasii ei se misca si mai repede..

Se cufunda in noapte ..

Intunericul o inghite...

De fapt..intunericul suna bina ...perfect sa descrie ce simtea ea...

Alearga...

Prostuta...crede ca asa scapa de durere?

Pentru ca fuge tare, dar durerea e langa ea...alearga in acelasi ritm...

S-ar opri sa se ia la cearta cu ea, dar la ce bun?

Nu tocmai ea a adus-o ?

Nu ea a lasat-o sa se aseze incet in sufletul ei?>

N-a facut nimic...

Vorbeste mult, de altfel despre cat de puternica si independenta e o fata...

Eu i-as spune sa taca...

Nu stie nimic...

Acum parca zboara...

Ciudat...pentru prima data in viata ei plange de nervi...

Duce o rafuiala acerba cu propria persoana intrebandu-se cum si-a permis sa ajunga aici?

Cand a devenit cine e?

Era vesela...cu prostii in cap...facea lumea sa rada si era o persoana placuta, in ciuda a ce spun unii..

Acum e doar o fata monotona,...fara prieteni

Iubea viata, iubea florile...

inca le iubeste, dar nimic nu mai e ca inainte...

Mai poate fii la fel?

Cum?

Ce s-a intamplat cu viata ei oribil de imperfecta pe care o iubea?

Unde e fata care radea prosteste, aiurea, dar ii facea si pe altii sa se amuze...

Nu, nu era un clown...era iubita...

Se simtea bine in pielea ei....

Se opreste...

Si-i vine o idee...

Nu, nu e scarlet o'hara...

Dar stie si ea ca maine e o noua zi...

Si nimic nu e pierdut cand inca spera sa devina cine a fost...

Nimic nu e pierdut cand inca spera ca mai poate fii fericita..iar

Ploaia se opreste si ea...

Aceeasi ea...care nu stie sa vorbeasca altceva decat filozofeli...

Aceeasi care plange des..mult prea des...

Aceeasi care ..care nu stie ce vrea de la viata, desi stie mai bine decat oricine...

Aceeasi ea care poate daca ar fii trait cu 30 de ani in urma se incadra in peisaj..acum e prea tarziu..Sau i-ar fii prins mai bine sa traiasca in basme..macar acolo totul era frumos...

Aceeasi care viseaza la bunatate...care isi doreste sa nu mai vada atata nepasare, ignoranta, indiferenta in jur...

Aceeasi care azi simte ca nu e inteleasa...

Care crede ca viata ei e un dezastru dar e atat de oarba incat nu vede ca are totul...dar ca nu stie sa valorifice prea multe...

Aceeasi care se ocupa cu citate...

Aceeasi ea care crede ca viata e un film cu final fericit...

Aceeasi care s-a nascut indragostita de dragoste...

...prostuta....

Repede...sa-i zica cineva sa se trezeasca..

Lumea n-o sa fie niciodata cum vrea ea..

Si oamenii sunt rai...poate prea rai...

Si nimic nu e roz...

Ea...Spuneti-i...spuneti-mi...