Pierdem zile. Pierdem nopti. Pierdem clipe esentiale. Pierdem priviri. Pierdem zambete. Pierdem iubiri... piese ale vietii noastre. Si, uneori, pe drum, ne pierdem pe noi insine.
   Uitam cine suntem, ce aspiratii aveam, ce iubeam. Uitam cine ne facea sufletul sa tresare. Uitam prietenii...Uitam oameni care ne-au intins o mana cand stateam pe marginea prapastiei, uitam zambetul care mereu ne facea sufletul sa tresalte. Uitam motivele pentru care diminetile innorate ne aduceau soare in inima. Uitam discutiile de la miezul noptii despre destin si viata. Uitam ce e profunzimea si ne pierdem in superficial. Uitam ce e fericirea adevarata.
    Inchizi ochii si-ti amintesti ce e fericirea. Si daca stii exact ce e, intoarce-te la momentul ala in care erai cu adevarat fericit, cu adevarat tu. Acolo gasesti raspunsurile la toate intrebarile. Iar acea vibratie unica a momentului de beatitudine cu siguranta a apartinut si altcuiva. Pentru ca suntem slabi si uneori avem nevoie sa ni se reaminteasca in mod constant cine suntem, de catre cineva...Daca in viata ta exista o persoana datorita caruia iti regasesti drumul, atunci n-o lasa sa plece. Aminteste-ti ca uneori ingerii sunt oameni.
   Asadar, acel moment magic ne aminteste cine suntem. Si ne trezim ca dupa un somn lung. Iar atunci cand ne uitam la stadiul in care viata noastra a ajuns, ne intrebam cine a trait-o pana acum. Toate alegerile sunt gresite. Toate zambete sunt false.
   Intr-un suflet pierdut si regasit, exista oare puterea de a afla adevarul? Incotro te indrepti? Tumultului sentimentelor ii pui frau? Cred ca nu. Pentru ca asta ar insemna sa iti disimulezi propriul suflet. Atunci tragi aer in pipet si aduni piesele pierdute. Iti aduni gandurile si te uiti in jur.

   Si chiar daca viata ta e un haos, acum o poti controla, caci esti tu. Tu, cu adevarat. Momentul unic de regasire a eului tau poseda o profunzime ce trece de barierele existentei banale.
 In final, sufletul tau s-a intors acasa.