Realizez ca rutina m-a inghitit..

Ca nu sunt decat o umbra a fetei fericite de altadata..

Ca zambetele, rasul cu pofta care erau la ordinea zilei..acum sunt tot mai rare

Ca m-am transformat intr-o fata pe care o urasc.Dar cel mai rau este ca m-am transformat vazand cu ochii...fiind constienta...am pierdut oameni in jurul meu...m-am instrainat, am devenit o persoana nesociabila cu acordul meu involuntar...

Am cautat sa fiu eu si am ajuns o persoana pe care o urasc...

Ma doare cand ma gandesc cine am fost si cine sunt...

Ma doare ca sunt mai mult sau mai putin singura...mai mult sau mai putin pustiita...mai mult sau mai putin goala pe dinauntru..

Si, Doamne, cate am de oferit...pot imparti zambete, pot fii fericita si ma oblig sa traiesc o viata care nu e ceea ce imi doresc...

Totul pentru ca imi e frica...

Imi place siguranta...

Mi-e frica sa ma desprind

Mi-e frica sa ma salvez

Si, nu, nu asta vreau...

Vreau ca totul sa fie asa cum era intr-o afurisita de iarna cand aveam un prieten perfect care ma iubea si ma respecta, si eram inconjurata de oameni care ma placeau, ma iubeau...eram parte din toti...

Incetul cu incetul toate s-au pierdut...

Singurul lucru pe care il mai am esti tu...

Dar tare mi-as dori sa fii tu, acela care ma iubea candva enorm...

In schimb...rareori il mai vad pe acel baiat...

I-a luat locul o persoana pe care nu o cunosc...sau cel putin refuz s-o cunosc...e ca si cum "alt tu" te poseda...

Cel mai grav e ca scriu astea sperand intr-o minune ...

Dar...nici nu mai stiu daca sa mai cred in minuni...

Nu le va citi nimeni...vor ramane fara ecou...

Vorbe simple...

Pe care acum, din pacate, nu stiu cat le mai intelegi...

Dar nu e vina ta...

Toata vina imi apartine..

Si totusi...maine e o alta zi...