Ce au toate verile in comun?Povesti.Povesti nespuse.Povesti spuse.Povesti ale inimilor.Sau povesti ale unor nopti fara final.Povestile varstei perfecte si ale unei tinereti eterne.Si ce au toate povestile in comun?Sunt toate efemere.
Si totusi, uneori realizam ca nu suntem impacati cu acest gand.Ca nu mai acceptam acest caracter trecator.Dar in fond, cand a fost efemeritatea ceva bun?Vara, povestile ei, toate sunt amplasate intr-un spatiu temporal.
Iar timpul trece.
Incep sa vad timpul ca pe un inimic.Ca o pe o femeie cu moravuri usoare.Iti da senzatia unei eternitati.Apoi pleaca.Niciun eveniment notabil nu l-ar opri in loc.Nici fericirea nu-l opreste in loc.Doar il face memorabil.Si totusi, la ce bun?La ce bun sa se transforme intr-o amintire pe care oricum n-o poti intoarce inapoi?
Deci..timpul.Cliseu .Da.Cu siguranta un cliseu.Cu toate astea, am observat inconstienta dorinta a oamenilor pentru clisee.Complexitatea noastra e de fapt banalitate disimulata.In spatele unor clisee ale unor povesti de vara.
...In spatele timpului si-a efemeritatii lui.