Situatii neprevazute

Am afirmat de multe ori cat de tare ma intriga complexitatea vietii.Da, sunt constienta ca in aceasta consta chiar farmecul ei, dar uneori te pune in fata unor situatii neprevazute.Si pentru mine acest "neprevazut" nu inseamna neaparat neasteptat.Pentru ca te astepti ca unele lucruri sa se intample.In schimb, nu te astepti la impactul emotional pe care il au asupra ta.Si pentru mine, acesta este cu adevarat neprevazutul.
Am observat totodata ca noi,oamenii, avem tendinta sa atenuam impactul prin multe "dar"-uri.Incep sa ma gandesc daca acestea  nu sunt de fapt sperante disimulate in spatele unor lucruri pe care le credem certe.Sau, mai bine spus, le vrem certe.Pentru ca ne agatam de cate un "dar" pozitiv ca sa facem fata unor situatii ce ne seaca de puterile nostre sufletesti.Poate ca ar trebui pur si simplu sa imbratisam adevarul neprevazutului.Doar ca suntm prea umani sa facem asta.Prea slabi intr-un fel.Dar nu slabi intr-un mod negativ.Caci toate slabiciunile noastre provim din sentimente, iar sentimentele sunt cele mai puternice lucruri de pe pamant.Iar un lucru puternic pe care il posezi nu te face slab decat in sensul in care te deschide sufleteste.Sa revenim totusi la situatia intiala.Pentru a accepta adevarul neprevazutului avem nevoie de o oarecare putere.Si aici intervine din nou complexitatea vietii.In ce mod?Devenim mai puternici tocmai datorita impactului emotional al situatiei.
Deci totul este de fapt un lant...Ca suntem sau nu veriga slaba;ca o sa iesim victoriosi din lupta cu situatiile mai putin placute, ca sa nu zic dureroase, caci suna prea rau, ale vietii...?Ei bine, asta tine strict de o alta complexitate..a noastra..a sufletului si fiintei noastre.
...A unor "noi" ce trecem prin clipe in moduri diferite su un substrat fin identic.

Ce au toate verile in comun?Povesti.Povesti nespuse.Povesti spuse.Povesti ale inimilor.Sau povesti ale unor nopti fara final.Povestile varstei perfecte si ale unei tinereti eterne.Si ce au toate povestile in comun?Sunt toate efemere.
Si totusi, uneori realizam ca nu suntem impacati cu acest gand.Ca nu mai acceptam acest caracter trecator.Dar in fond, cand a fost efemeritatea ceva bun?Vara, povestile ei, toate sunt amplasate intr-un spatiu temporal.
Iar timpul trece.
Incep sa vad timpul ca pe un inimic.Ca o pe o femeie cu moravuri usoare.Iti da senzatia unei eternitati.Apoi pleaca.Niciun eveniment notabil nu l-ar opri in loc.Nici fericirea nu-l opreste in loc.Doar il face memorabil.Si totusi, la ce bun?La ce bun sa se transforme intr-o amintire pe care oricum n-o poti intoarce inapoi?
Deci..timpul.Cliseu .Da.Cu siguranta un cliseu.Cu toate astea, am observat inconstienta dorinta a oamenilor pentru clisee.Complexitatea noastra e de fapt banalitate disimulata.In spatele unor clisee ale unor povesti de vara.
...In spatele timpului si-a efemeritatii lui.