Viata ca o fuga

    Alergam. Asta facem toata viata. Fugim spre ceva, dupa ceva... Dupa un el care fuge la randul lui spre alt orizont sau spre eul sau; dupa o sansa pe care o abandonam sau de care nu profitam la maximum pentru ca ne pierdem in superficial; dupa o clipa volatila de fericire pe care o patam cu nefericirea gandului ca va trece oricum; dupa un vis care, de indata ce se transforma in realitate, nu ne mai intriga si nu se mai atrage la fel de mult; dupa prietenii pe care ii pierdem pe peroanele vietii, cand trenul nostru pleaca prea repede, prea brusc; dupa zambetul primei instante a iubirii, pe care il lasam sa treaca, pe care nu-l intretinem pentru ca luam totul de-a gata.
    Ar trebui sa ne oprim, macar pentru un moment si sa ne bucuram de ceea ce avem acum, aici. Sa lasam inima sa-si cante bucuria clipei, caci nu avem niciun drept, prin umanul si firescul din care suntem alcatuiti, sa furam totalitatea si monumentalitatea momentului ce, norocosi fiind, ne-a fost dat sa il traim.

Complet sau nu...

   Nu stiu sa traiesc in jumatati de masura. Nu stiu sa dau doar jumatate, nu stiu sa simt doar jumatate si nu, nu am stiut niciodata sa iubesc doar pe jumatate. De cand  ma stiu am cautat sa fiu completa, sa traiesc orice imi este dat la intensitate maxima. Nu m-a speriat niciodata gandul ca lucrurile se pot consuma, pentru ca sentimentele si trairile, daca sunt reale, nu se consuma. Din contra, iau amploare, se intensifica atunci cand le traiesti cu adevarat. Bineinteles, este un lucru cert faptul ca ce e prea mult strica, dar am inteles de-a lungul timpului ca ce e putin strica si mai mult. Trebuie sa exista un echilibru, cu siguranta. Nu trebuie sa dai totul, ci tot ce dai sa fie intens si real, fara temeri exagerate.
   Nu trebuie sa-ti limitezi fiinta, sa-ti limitezi sentimentele, ci trebuie sa te lasi purtat de ele, pana intr-un anumit punct. Pentru ca ele sunt cele care fac fiecare secunda sa merite traita. Nimic din ceea ce avem nu este pentru totdeauna, de aceea ar trebui sa profitam.
   Pacat ca multi nu inteleg asta. Pacat ca pierdem din vedere frumusetea clipei incercand sa o limitam.

"Daca lumea s-ar sfarsi maine, liniile telefonice ar fi blocate de oameni care incearca sa spuna << Te iubesc >> "

   Senzatia porneste de undeva din piept, de la granita dintre inima si stomac. Se amplifica si urca pana in gat, unde se transforma intr-un nod care te impiedica sa respiri cum trebuie. Apoi continua drumul mai sus si se ramifica in doua: o parte iti pune presiune pe tample, transmitand impulsuri dureroase, iar cealalta iti face ochii sa arda.
...Si apoi, actul final, maret, rezultatul acestei senzatii: lacrimile. Simti cum iti acopera obrajii si incerci sa iti opresti respiratia pentru cateva clipe, crezand ca le vei potoli. Dar iata-le! Sunt tot acolo punand stapanire pe tine, pe suflet, pe fiecare simt si urland din rasputeri ca.. doare.
   Iar tu ramai nemiscat, inecat in sentimentul care iti ravaseste tot corpul si care iti distruge sufletul. Sentimentul ca nu esti destul de bun. Sentimentul ca din nou, nu esti destul de bun. Te gandesti ca ai facut cea mai mare eroare crezand in ce simti sau, mai bine spus, crezand ca poti face pe cineva sa simta acelasi lucru. Ridicasesi un scut pe care l-ai daramt tot tu, cu mainile tale, niciodata altcineva.
    Si, in naivitatea ta, credeai ca n-are niciun rost sa tii garda ridicata. Nu-ti sta in fire. La fel cum nu-ti sta in fire nici sa crezi ca meriti sa ti se intample ceea ce visasesi atat de mult timp. Si totusi, iata-te aici. Ai crezut din nou. Ai cazut din nou. Si esti doar tu si cu sentimentul acut de durere care te umple. Si undeva, in strafundul inimii sentimentul pe care l-ai avut dintotdeauna ca nu esti destul de bun, neincrederea, se acutizeaza acum.
    Nu-ti ramane decat sa inchizi ochii si sa iti amintesti ca sunt oameni pentru oameni pe aceasta lume. Ca nu poti muta munti, ca nu poti seca mari...ca nu poti, pur si simplu e impotriva firii omenesti sa faci pe cineva sa te iubeasca.
   Trage aer in piept, fetita naiva si intoarce-te la cine esti. Si nu uita sa nu te mai pierzi. Vezi tu, viata ti-a aratat din nou ca nu e cazul sa crezi inca in minuni. Poate intr-o zi va aparea cineva care sa aprecieze curajul tau de a fi o carte deschisa. Poate intr-o zi cuiva nu ii va trebui mister. Poate intr-o zi cineva va adora ca-n naivitatea ta, tu crezi ca trebuie sa dai tot, sa spui tot ce simti.
   Si poate, doar poate, candva, cineva va da, in timp ce tu dai mult si mai mult. Pana atunci, ridica-te de jos. Esti patetica!

"Sa iubesti sau sa fii iubit? Ce e mai important pentru tine?"