marți, 19 noiembrie 2013

Media Prom sau primul pas spre viitor.

   Studenţia, în opinia mea, este perioada în care trebuie să fii cât mai activ cu putinţă, pe toate planurile. Mergand pe ideea că nu vreau să treacă nimic pe lângă mine, ci să gust din tot: bun sau rău, am hotărât să mă implic în cât mai multe lucruri, încă de la începutul perioadei mele de studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Acesta a fost primul gând cu care m-am prezentat la preselecţiile pentru Media Prom. Eram convinsă că este un alt concurs superficial de Miss şi Mister şi că întreagă preselecţie constă într-o scurtă prezentare, eventual, şi trei paşi pentru a se vedea cât de bine mişti şoldurile. Eram obişnuită cu acele concursuri din liceu şi chiar de la alte facultăţi, în care fetiţele frumoase defilau în rochii care să le pună în evidenţă cât mai mult formele, iar băieţii profitau de fiecare ocazie că să le arate domnişoarelor abdomenul lor splendid.
   Am fost surprinsă când am întâlnit-o prima dată pe Elena Filip, cea care, ajutată de alte persoane, realiza preselecţiile. Am apreciat dezinvoltură ei, inteligenţa şi nonconformismul, dar, în special, ideea ei de bal. Părea un om cu experienţă, de la care ai ce învaţă şi nu m-am înşelat absolut deloc. Realizatoare a conceptului de Media Prom, Elena ne-a spus că în decursul celor două luni, până la concurs, dacă vom fi aleşi, vom avea parte de ceva cu totul diferit, că ne va plimbă prin tainele Jurnalismului, PR-ului şi Publicităţii. Pentru prima dată am văzut lucrurile cu totul altfel. Întreagă mea idee preconcepută despre superficialitatea balului dispăruse. Cel mai interesant mi s-a părut miza: internshipuri. Începutul unor posibile cariere.
   Lucrurile s-au schimbat pentru mine şi mai mult în momentul în care am auzit ce probe presupune preselecţia. Nu conta frumuseţea. Nu cea fizică, ci cea intelectuală, pentru că probele urmăreau creativitatea, cursivitatea în vorbire, dar şi capacitatea noastră de a scrie corect gramatical.
Am fost aleasă şi m-am simţit norocoasă. Am simţit că e ceva interesant în mine. Am cunoscut oameni frumoşi spirituali. Colegii mei sunt, fiecare în parte, oameni de la care poţi învaţă, oameni care ştiu să se distreze, cu care poţi rade fără încetare şi, nu în ultimul rând, oameni cu un suflet cald, bun. Am plâns şi am ras împreună în decursul acestei luni trecute.
   Prin intermediul Media Prom am aflat, până acum, lucruri ale meseriei de jurnalist sau relationist, care nu sunt scrise în cărţi. Lucruri trăite, lucruri pe care coordonatoarea noastră a avut bunăvoinţa să ni le împărtăşească, lucruri direct venite din experienţă ei. Tot ea ne-a făcut cunoştinţă cu oameni importanţi din PR, televiziune, jurnalism şi publicitate. Oameni creativi, profesionişti, cu care am putut stă de vorba şi care ne-au împărtăşit experienţele lor mai mult sau mai puţin plăcute. Oameni care ne făceau să gândim: "Vreau să fiu că tine!"
   Probele pentru care ne pregătim intens sunt, şi ele, diferite, realizate special pentru a ne reliefa calităţi precum inteligenţa, creativitatea, simţul umorului, iar juriul va fi format din persoane din media, profesionişti.
   În concluzie, Media Prom este mai mult decât un concurs, e primul pas spre viitorul nostru profesional. Mai puţin de o luna ne desparte de concursul propriu-zis. Internshipurile pe care le-am putea câştigă sunt, pentru noi, miza supremă. Prin ochii inocenţi şi larg deschişi ai unor studenţi la început de drum, ele par fundamentul dezvoltării armonioase spre omul complet şi complex care ne dorim, fiecare în parte, să devenim.

vineri, 8 noiembrie 2013

Oameni pentru oameni...

Cred că, in viață, există oameni pentru oameni. Cred că, undeva, în străfundul fiinţei noastre, există asemănări mai presus de cuvinte, care ne înalţă, depăşesc barierele timpului şi ne transpun fiinţele din efemer în etern. La fel, cred că există deosebiri care ne pustiesc, căci ne pun în postura de a realiza singurătatea sufletelor noastre în acel moment.

Sunt oameni pentru oameni. Oameni care reuşesc, din prea multă iubire, să găsească un echilibru sau, din contra, oameni care realizează că iubirea e insuficientă dacă nu este însoţită de două suflete-oglindă.

Cred că cel mai important este să găsim un suflet care să vibreze la unison cu al nostru. Nu neapărat două minţi care să gândească la fel. Diferenţele de opinie pot fi subiecte de discuţie. Diferenţele de opinie pot crea noi idei. Diferenţele de opinie pun minţile la încercare. Totul, atât timp cât există înţelegere. Totul într-o anumită măsură, pentru că, atunci când diferenţele primează, asemănările, oricât de importante ar fi ele, se estompează şi apare un gol imens numit frustrare.

Sunt oameni pentru oameni pe această lume. Nu facem decât să ne căutăm pe noi înşine în alţii. Ştiţi senzaţia de... acasă? Căutăm pe cineva în braţele căruia să fim acasă, să fim noi în aevaratul sens al cuvântului. Suntem actori sociali, dar seara, când punem capul pe pernă, masca noastră cade şi rămânem dezbrăcaţi sufleteşte, vulnerabili, fără zâmbetele false pe care le-am purtat pe post de machiaj, fără replicile briliante ale unui actor pe scena vieţii. Atunci vine sufletul de lângă noi, care ne îmbracă în căldură lui. Şi, brusc, sufletul nostru este ... acasă.

Sunt oameni pentru oameni pe această lume. Important e să găsim omul potrivit nouă. Şi să îl lăsăm să ne ducă... acasă.

joi, 7 noiembrie 2013

Atat de dor. . .

Mi-e dor sa imi fie dor...
Mi-e dor sa adorm cu gandul la el...
Mi-e dor sa ma regasesc in melodii...
Mi-e dor ca cineva sa-mi fure sufletul...
Mi-e dor ca cineva sa imi atinga sufletul...
Mi-e dor de discutii interminabile despre viata si destin...
Mi-e dor ca un zambet sa-mi lumineze ziua...
Mi-e dor sa stau cu telefonul in mana si sa tresar de fiecare data cand suna, sperand ca e el...
Mi-e dor sa priveasca cineva prin ochii mei, direct in inima...
Mi-e dor de acel zambet pe care numai dragostea ti-l poate asterne pe buze...
Mi-e dor de fluturasii din stomac...
Mi-e dor de plimbari pe plaja. Marea pare mai departe ca niciodata de sufletul meu...
Mi-e dor de cineva care sa-mi aprecieze ideile, sa stie cine sunt eu cu adevarat...
Mi-e dor de profunzime si ma sperie ideea de a ma pierde in superficial...

Mi-e dor sa-i fie cuiva dor de mine...
Mi-e teribil de dor sa-mi fie dor...

luni, 4 noiembrie 2013





Nimeni n-a stiut ce sa iubeasca la mine. Unii au iubit parti ale corpului meu, ce indirect reliefau doar superficialitatea lor. Unii mi-au iubit sufletul, dar nu si ideile. Unii au apreciat nebunia mea, ignorandu-mi profunziumea.
Daca cineva vreodata are de gand sa ma iubeasca, in adevaratul sens al cuvantului, trebuie sa stie ca sunt un intreg dispersat. Ca ma frang in bucati de suflet. Ca sunt suflet si eman suflet. Ca, in simplitatea mea, ajung sa devin complicata si neinteleasa uneori. Ca plang exact ca un copil mic. Ca oscilez intre copilul din mine si femeia care imi doresc sa devin intr-o zi. Ca simt picatura ploii si raza soarelui si ma contopesc cu ele cand ating pamantul. Simt mai mult decat trebuie. Simt mai mult decat multi o fac.
Sunt un amalgam de visuri implinite si vise uitate in intunericul noptii. Dar daca ajung sa iubesc daruiesc tot, fara rezerve si, daca sunt daramata, ma construiesc din bucati, la loc, pentru ca urmatoarea data sa ma daruiesc la fel de complet. . .
Total nebunesc. . .
Si nesabuit.
Necunoscutul meu, oriunde ai fi tu in aceasta lume, asta e o parte din ceea ce ar trebui sa stii daca vei ajunge sa ma iubesti.
Restul vei afla din tacerile si furtunile privirii mele. . .