Astazi am realizat uimita ca nu ma cunosc inca.N-am nici cea mai vaga idee cine sunt, cand credeam ca am ajuns la o concluzie in sfarsit.Si, ce doare cel mai tare e ca n-am nici cea mai vaga idee ce vreau.Si puteam sa jur ca stiu totul.Prevedeam toata viata mea.
Brusc, totul s-a destramat in fata ochilor mei mai vinovati decat par.
Fiecare secunda din viata pe care o traiesc e cea mai surprinzatoare.
Unde ma duce finalul?Ei bine, ma arunc in viata!

Toti oamenii au in spate o poveste care ii defineste.Si toti judeca prin prisma acelei povesti care i-au marcat.Cu ceva timp in urma uram oamenii care judeca fara sa realizeze cum sunt ei.Am inteles insa, incetul cu incetul, ca, mai devreme sau mai tarziu toti facem acest lucru.Ajuns insa sa imi pun o intrebare : E normal?
Si realizez ca e subiectiv raspunsul pe care il gasesc in mine.Da, e normal ca acea poveste care ne-a transofrmat sa ne faca sa vedem altfel lucurile.Dar, totodata realizez adevaratul raspuns: nu e normal.Nu e bine si nu e sanatos.Ar trebui sa ne invatam o lectie,dar sa ne detasam emotional.Teoretic.Practic insa, e peste puterile noastre omenesti.
Un lucru insa nu ne este peste puteri: sa incetam sa judecam.
Nu e corect.Pentru ca viata e atat de inselatoare.Vom ajunge fara sa realizam sa facem aceleasi greseli pentru ca vom trece prin absolut tot felul de sitatii si sentimente.
Deci, daca ne sta in putinta sa fim mai buni, haideti sa fim.

   Se spune ca daca doi oameni sunt meniti sa fie impreuna, in cele din urma, vor gasi calea unul spre celalalt.Filmul pe care l-am vizionat astazi, m-a facut sa imi aduc aminte de acest lucru.
   "Dear John" vorbeste despre iubire.Iubirea adevarata, care te schimba.Iubirea care apare doar o data in viata.Iubirea care depaseste barierele timpului.O iubire cu caracter marcant; despre timp-despre faptul ca orice moment are un sfarsit-si despre departare.
   Soarta unor oameni care traiesc 2 saptamani de vara impreuna.Dar acele 2 saptamani schimba tot.Desi sunt nevoiti sa se desparta, raman totusi impreuna prin intermediul unor scrisori.
   Filmul m-a facut sa reflectez asupra iubirii in raport cu timpul si distanta.Uneori, chiar daca le e dat atat de putin timp, doi oameni au capacitatea de a-si schimba unul altuia viata prin dragoste.Ceea ce ma face sa ma gandesc la faptul ca adevaratele iubiri sunt magice.Ca se intampla din prima secunda,fara sa realizezi si dureaza o viata.Si ca au un curs neobisnuit.Ca nu va fii niciodata simplu.Ca exista incercari mari, multe lacrimi si probabil multa durere, dar care sunt sterse de momentele fericite.
   Si ma intreb acum, oare nu e normal?Oare daca ar fii usor, ar mai avea farmec?Nu.Cred ca nu.Cred ca fiecare moment dificial are un sens determinat.Fiecare lacrima e o amplificare a zambetului ce va urma.
   Si cred ca pot exista momente in care esti atat de departe incat doare, caci sufletul ti-a ramas la cealalta persoana.Iar alteori poti fii atat de aproape de fericirea perfecta incat pare ireal.Si alternanta acestor 2 momente creaza o durere incomensurabila.
   Orice s-ar intampla insa, credinta mea sta nemiscata in fata unui adevar categoric: Daca doi oameni sunt meniti sa fie impreuna...ei bine, in cele din urma vor gasi calea unul catre celalalt

Cred in destin.De cand ma stiu, am crezut in forta intangibila a sortii.Cred ca toate se intampla cu un rost si ca toate sunt scrise undeva.
In ultimul timp nu m-am mai gandit la asta, dar am nevoie sa imi aduc aminte de taria cu care obisnuiam sa ma agat de aceste credinte, pentru a ma mentine pe linia de plutire.
Vreau sa cred ca destinul are ceva pentru noi.Vreau sa cred ca asa a fost scris, sa ne intalnim.Si ca e un sens in toate.Ca nu are cum sa se termine doar pentru ca fizic nu esti aici.Pentru ca esti aici.Ai fost in fiecare secunda de cand ai plecat.As fi ipocrita sa afirm contrariul.Esti aici de ficare data cand respir pentru ca inima ta bate la unison cu a mea.Si miile de kilometri nu-mi pot lua sentimentele.
Da, sunt constienta ca nu stiu la ce sa ma astept, dar cu siguranta stiu la ce sper si stiu in ce cred.Cred in tine si in destin.Sau, mai bine zis, cred ca tu esti destinul meu.Cliseu, cuvinte mari?Habar n-am.E doar ce simt si daca suna intr-o maniera bogata, inseamna ca asa e.
Nu sunt puternica si nici n-am pretins vreodata ca sunt.Dar invat sa fiu puternica.Pentru ca daca la sfarsit vei fi langa mine, merita absolut fiecare secunda in care dorul de tine ma macina.