Ne indragostim si trecem prin relatii, dar asta nu inseamna ca iubim neaparat. La sfarsitul oricarui drum, de cate ori ne amintim ca am spus te iubesc, de atatea ori uitam de ce. Pentru ca n-am iubit.
   Altfel, am fi stiut. Poate ca e ceva in idealismul meu care ma face sa cred ca iubirea adevarata apare dupa iubirile mediocre. Ca trebuie sa fi trecut prin relatii esuate la sfarsitul carora mereu sa uiti ce ai simtit.
   E ceva in mine care ma face sa cred ca iubirea vine o singura data in viata, fara sa te anunte, cand nu ai habar, dar cand, de fapt, esti cel mai pregatit sa o primesti.
   Mereu mi-am dorit sa o intalnesc. Obisnuiam sa visez ca ma voi indragosti odata pentru totdeauna. Apoi, viata mi-a aratat lucrurile intr-o alta lumina si am ajuns sa cred ca nimic nu este pentru totdeauna. De ce am renuntat la visul meu? Pentru ca m-am pierdut in superficialul vietii. Acum ma simt mai aproape de copilul care visa la o astfel de iubire. Mi-e imposibil sa stiu daca o voi intalni sau nu vreodata, dar stiu ca nu e imposibil sa sper, sa-mi doresc.
   Un lucru e cert: nu vreau sa ma trezesc, peste ani, intr-o dimineata si sa aud copilul din mine plangand ca i-am ucis visul. Vreau sa deschid ochii si sa vad barbatul care mi-a schimbat viata, langa mine si sa cred ca visez.
  Apoi, sa aud o voce care spune: Nu visezi ceea ce traiesti, ci iti traiesti visul!

Exista momente in viata cand cuvintele nu isi au rostul. Exista clipe cand orice ai spune este de prisos. Cuvintele nu pot sa exprime sentimentele. Si e prima data cand inteleg asta pe deplin. Obisnuiam sa fiu intrebata, de-a lungul timpului, cand diferiti oameni paseau si ramaneau in viata mea : "Ce simti pentru el?" Si stiam. Stiam exact.
Si, acum, aud un ecou venind din mine care intreaba: "Ce simti pentru el?"
Nu stiu. E pentru prima data in viata cand situatia ma depaseste. E pentru prima data cand ceea ce simt e de nedescris.
Poate asa se simte cand visurile se implinesc.
Poate, pur si simplu, asa se simte fericirea.