Nimeni n-a stiut ce sa iubeasca la mine. Unii au iubit parti ale corpului meu, ce indirect reliefau doar superficialitatea lor. Unii mi-au iubit sufletul, dar nu si ideile. Unii au apreciat nebunia mea, ignorandu-mi profunziumea.
Daca cineva vreodata are de gand sa ma iubeasca, in adevaratul sens al cuvantului, trebuie sa stie ca sunt un intreg dispersat. Ca ma frang in bucati de suflet. Ca sunt suflet si eman suflet. Ca, in simplitatea mea, ajung sa devin complicata si neinteleasa uneori. Ca plang exact ca un copil mic. Ca oscilez intre copilul din mine si femeia care imi doresc sa devin intr-o zi. Ca simt picatura ploii si raza soarelui si ma contopesc cu ele cand ating pamantul. Simt mai mult decat trebuie. Simt mai mult decat multi o fac.
Sunt un amalgam de visuri implinite si vise uitate in intunericul noptii. Dar daca ajung sa iubesc daruiesc tot, fara rezerve si, daca sunt daramata, ma construiesc din bucati, la loc, pentru ca urmatoarea data sa ma daruiesc la fel de complet. . .
Total nebunesc. . .
Si nesabuit.
Necunoscutul meu, oriunde ai fi tu in aceasta lume, asta e o parte din ceea ce ar trebui sa stii daca vei ajunge sa ma iubesti.
Restul vei afla din tacerile si furtunile privirii mele. . .