Past.Present.Future

Trecutul nu e decât un cuvânt încărcat de litere grele...

Ne gândim neîncetat la el."Atunci poate era mai bine" "Atunci poate ştiam.." "Atunci.."

Dar noi unde trăim?În acel"atunci" vechi peste care s-a pus praf, durere, lacrimi, inimi pătate, iluzii în noroi?

Trecuturile sunt nostalgice...

Trecuturile sunt obscure si luminoase totodată...

Trecuturile sunt cărţi vechi ...Le citim dar nu le retrăim niciodată...

Dar trecutul e doar trecut..

Prezentul e azi.E zambetul cald.E incertitudinea daca e bine sau rau ce faci.

Sunt temerile, intrebarile noastre...

E cel mai cert lucru...Sunt mainile ce scriu in fiacre zi carti noi...

Crosheteaza suflete noi..

                      iubiri noi...

                      iluzii noi...

Viitorul e ceata...Si nici macar nu stim daca exista..

Viitorul e o mare speranta si aspiratie..

Maini care poate nu o sa il mai scrie...

...Si ramane viitor...

Trecutul e trecut..

Prezentul e acum..e cel ce merită trăit.O sa devină trecut abia după ce ai realizat ceva bun..Fiecare vârsta are prezentul ei..Fiecare vârsta are nebuniile specifice...

Viitorul poate, sau nu poate deveni prezent...

Deci tot ce trebuie sa facem..e sa traim ceea ce ne este dat..nu sa privim in urma..ji nici sa aşteptăm ceva "mai bun".Ceea ce e mai  bun e chiar lânga tine.Vezi?

Esti..tu!

Poate ca nu stie exact de ce, dar e mai frig azi decat niciodata..

E sfarsit de toamna...frunze obosite sa se plimbe prin frig...

Miroase a iarna...si raceala ei puternica transmite raceala si sufletelor...

Azi se vad iar...

Bate la usa lui...El ii deschide cu o fata somnoroasa desi ceasul trecuse de mult ora 14...

Ii sare in brate...el mimeaza un gest de afectiune...

Vorbesc...si iar se cearta..e poate pentru a mia lor oara...

-Te iubesc

-Ma lasi cu prostiile?

-Dar...asculta-ma macar..sau mai bine nu..e a mia oara cand faci asa..

Ze zbate, tipa, gesticuleaza...orice numai sa il faca sa inteleaga ca frigul de afara nu trebuie sa intervina si intre ei..

Intr-o ultima incercare sare in bratele lui..el o respinge...cade la podea...lacrimile izbucnesc ca un vulcan..

-Poate ca am gresit amandoi, hai sa ne impacam...spune ea ..ce mai conteaza inca o data?il iubeste.."merita" nu?...

Se impaca...ea pleaca..

Trec saptamani in aceeasi situatie..se cearta, ea lasa de la ea..se impaca, el isi bate joc...ea lasa din nou de la ea..

Azi se vad iar...dar niciunul nu stie ca e pentru ultima oara.

Bate la usa lui dar loviturile parca o dor...

El deschide.Ea zambeste si intra.E calma.Zambeste si ii sta bine! isi aminteste ca nu a mai schitat nici macar un zambet mic de muuult timp...

E cald in casa la el..Se aseaza pe canapea...El vine spre ea, ea il respinge...

Incepe o cearta...In mod normal ar fii sarit de gatul lui sa il stranga puternic in brate si sa lase DIN NOU de la ea.In mod normal ar fii cazut la pamant cu lacrimile ei...in mod normal...dar azi nu e o zi normala...

Ea nu mai tipa..ii sopteste doar, cu calmitate un adio sfasietor la ureche...

Isi strange putinele lucruri ce ramasesera la el si pleaca..el sta in usa mirat..nu stie ce sa faca..tipa..el tipa acum..alearga..el alearga acum dupa ea...ii dau lacrimile..lui..lui de data asta...

Ea ii arunca o ultima privire taioasa, cu zambetul pe buze, radiand de fericire, pleaca.Nu se uita inapoi..nu si acum..

Nu uita ca ai demnitate!

Nu uita ca feminitatea si candoarea ta pot cucerii pe oricine!

Nu uita ca nu merita cineva ce iti aduce lacrimi in suflet si pe fata!

Nu uita ca meriti mai mult de la viata!

Lasa de la tine, dar intr-o anumita masura!

Iarta dar cu grija!

Nu te uita inapoi!

Zambeste!Esti frumoasa si puternica!Esti sensibila si buna!

Esti om si meriti tot ce e mai bun!

Ia-o de la capat...Esti fata!

Topeste'te macar o data in ochii mei...

In incercarea de a topi un suflet de gheata am pierdut...

Am incercat sa il sparg...Dar bucatelele parca s-au lipit una cate una la loc...

Am incercat sa il topesc...Dar m-am topit eu ..Si el..tot de gheata a ramas..

Am incercat sa chem marea sa iti sopteasca ca te iubesc...poate asa va merge...

Dar iar am esuat...

Am incercat sa chem vantul sa  evapore tot...

Am incercat degeaba insa...

Am crezut poate te va rani macar o vorba urata de'a mea..Dar nu te-a ranit nimic..m-am ranit singura...

Am mers pe drumuri obscure, reci, nestiute, cu multe pericole si obstacole si tot aici sunt..

Toate drumurile ma duc la inima ta de gheata pe care jur, nu pot sa o sparg:-<

Cate "de ce" fara un "pentru ca" ai presarate in viata?

Cate intrebari fara raspuns?

Cate momente in care ti-ai dori sa fugi doar.Fara un motiv concret, doar sa fugi.

Cate lacrimi ai varsat numai din slabiciune?Si cate din durere?

Pe langa cate flori ai trecut fara sa te opresti o clipa si sa le simti vlaga lor, parfumul?

Peste cati kilometri de nisip nu ai trecut fara sa il iei in mana si sa vezi cat de usor se scrurge printre degete?Asa,ca viata...

Cate frunze nu au cazut in fata ta fara sa opresti una macar si sa o admiri.Sa admiri cu cata maiestrie a pictat-o toamna...

Cati fulgi de nea nu ai omorat in calda-ti palma?Si cati nu ti-au dat si tie gheata lor?

Cati oameni nu ai privit in ochi  crezand ca astfel le vei vedea sufletul?

De cate ori nu ai privit inapoi vrand ca asa sa inveti sa mergi inainte?Dar un viitor stralucit se va baza intotdeauna pe un trecut uitat.

Cate zambete ai frant?Cate aripi au cazut din vina ta?Dar tie?Cate lacrimi ti-au fost pictate si cate zambete sterse?Cate aripi ti-au rupt cei mai dragi oameni?

De cate ori nu ai crezut ca o razbunare e dulce?Si de cate ori nu ai ajuns la concluzia ca iertarea e cea mai dulce?

De cate ori nu ai fost buna atunci cand trebuie sa fii rea?

Si de cate ori ai fost rea in momente nu tocmai propice?

De cate ori nu te-ai abtinut sa tipi in gura mare ceva?

Cate imbratisari ti-au fost negate?

Cate adevaruri mincinoase nu ai auzit?Si cate nu ai spus, la randul tau?

Cata falsitate, lasitate dar si iubire, caldura nu ai aratat?

Si cate...si mai cate...Cat de complexa este viata?Si inca nici nu o cunosc...

Si ce sa fac daca vreau sa zic ceva dar nu am voie, nu pot?

Si ce sa fac daca nu vreau sa mai tin in mine?

Si ce sa fac daca nu are rost?

Nimic :|

Uitat intr-o cutie veche, un zambet vorbeste ...

Imi aminteste de timp, de momente, de frumos...

Uitata intr-o inima tanara, o lacrima vorbeste...

Imi aminteste de o piatra aruncata in fata mea care m-a lovit...nu in fata...in inima...

Uitata intr-o vorba aruncata...o minciuna vorbeste

Imi aminteste de cat de trist era zambetul meu ....

Imi amintesc cate zambete ce ascundeau lacrimi aveam, cati munti de pietre m-au lovit.

Cate vorbe mincinoase am auzit...

Cate pietre ai strans pana acum?Atat de multe incat esti tu acum de piatra.

Nu mai iubesc pietrele.Acum iubesc soarele.

Urasca gheata care o iubeam in tine!Acum iubesc iubirea!Iubesc viata care tu nu ma invatai decat sa o urasc.

Iubesc tot ce misca.Toate vietatile.Tot ce e frumos.Ce e cald..tot ce e bun.

Dupa atat de mult timp am aripi din nou...Si rad cu atat de multa pofta de viata!

Si sunt gata sa iubesc din nou.Sa apara acela care sa ma invete ca exista baieti care chiar merita!

Stiu ca exista desi toti m-au convins contrariul.Stiu ca esti undeva...Stiu ca cineva poate sa imi dea o aripa, sa nu mai zbor in zig-zag..sa zbor drept...

Zbori cu mine?

Vii sa zbori cu mine?

Sau macar..vii?

E toamna.."Acopera-mi inima cu ceva"
Decor ciudat

Camera goala

Toamna...

E o camera mult prea plina cu mine....e un aer mult prea rece..e prea multa toamna aici...Prea multe suflete in prea multe frunze...

Prea multe cautari..Prea putine gasiri...

Prea mult puf cu spini...prea multe flori ofilite....

Prea putine zambete intr-o prea lunga toamna

Sunt prea inghetata pentru un mijloc de toamna d-abia...

Privesc in jur...

Imi doresc doar o aripa calda de inger sa ma incalzeasca in astă toamnă....

Mergem pe un drum prapastios, atat de rece si fierbinte, atat de nesigur, atat de frumos, atat de relaxant si primejdios...atat de incert..

Fara flori si totusi plini de petale fine.Fara soare si totusi atat de luminat.Fara luna si totusi atat de bland.Atat de plin de sentimente frumoase prin care se strecoara atatea sentimentele rele.

Si ce facem noi?

Adunam pietre si le aruncam in prapastie sa vedem cat de lunga e?Ne masuram viata?Auzi cand a ajuns piatra jos?Vezi terminatia prapastiei.Evident ca nu?Pentru ce?Pentru ce toate astea?

Adunam saci cu ura si resentimente sji le asternem sa facem covor din ele....

Pentru ce?

Suntem nervosi, oferim insulte in loc de un zambet si o vorba buna?

Pentru ce?

Daca as lua o secunda din fiecare zi si ash pune-o intr-un pachetzel numit viata, impreuna cu toate amintirile as fii cea mai bogata de pe pamant.

Pentru ce toate astea?De ce sa nu ne bucuram de fiecare moment?De ce sa lasam sentimentele rele, incertitudinile sa ne intunece vocea inimii?

O viata avem...

Cel mai frumos si plin de iubire drum...